De la Orfeu incoace, muzicii i-a fost neincetat atribuita o anumita putere asupra mintii umane. Felul in care creierul asculta, percepe sau „compune“ o melodie, implicand sofisticate functii cognitive, este in prezent o adevarata mina de aur pentru cercetatori.

Omul intra in contact muzica inca din timpul vietii intrauterine, ascultând bataile cardiace, respiratia și circulatia sanguina a mamei. Acestor sunete li se asociaza cele externe si toate, intr-o maniera sau alta, ii vor influenta existenta viitoare. Dincolo de noi nu exista sunete sau zgomote. Ele reprezinta raspunsuri cerebrale la vibratiile lumii externe. Interactiunile dintre aceste vibratii si creier presupun procese de integrare a ariilor cerebrale specifice, care coreleaza anumite emotii si semnificatii cu sofisticatele structuri cerebrale de producere a senzatiilor sonore.

Ansamblul fenomenelor de perceptie si cognitive implicate in elaborarea mesajului muzical este asadar unul extrem de complex. Atat de complex, incat nu permite identificarea vreunei structuri cerebrale privilegiate, definibile drept centru al muzicii. Multa vreme s-a crezut ca limbajul ar activa emisfera cerebrala stanga, iar muzica emisfera dreapta, dar, la ora actuala, informatiile de care dispun oamenii de stiinta conduc spre o alta concluzie.

Citeste continuarea pe descopera.ro